Între rafale de vânt și momente de răsfăț

Uneori, o simplă plimbare se poate transforma într-o mică aventură. Așa a fost în această dimineață, când am pornit pe jos spre Parcul Simțurilor – șapte kilometri dus, șapte întors – cu gândul la o ieșire scurtă, dar revigorantă, în natură. Deși afară era cald, vântul sufla cu o forță neașteptată, de parcă voia să ne întoarcă din drum!
Ieșisem de câteva ori în curte mai devreme, să tai bujorii și să duc castronul cu gunoi bio, dar nu simțisem vântul atât de puternic. Curtea noastră e cumva ferită. Când l-am văzut pe Helmut că își ia jacheta de fleece (care o jachetă moale, călduroasă, ideală pentru temperaturi scăzute, dar nu protejează de vânt sau ploaie) am râs puțin de el. Dar, în ultima clipă, am luat și eu o jacheta windbreaker (ușoară, concepută special pentru a proteja împotriva vântului, uneori și împotriva ploii ușoare), doar așa, de formă. Dar ce bine am făcut! Vântul sufla cu o asemenea intensitate, încât părea că vine direct din crestele alpine, necruțător și neîntrerupt. Leo abia reușea să înainteze – rafalele îl dezechilibrau, iar mersul împotriva curentului devenise o adevărată provocare.
Dar am fost viteji. Ne-am ținut de plan și am ajuns la Parcul Simțurilor, în ciuda vântului care nu dădea semne de oboseală. Helmut și Leo s-au așezat pe o bancă, iar eu am intrat în bazinul cu apă rece de izvor – alimentat cu apă pură adusă din Alpi. A urmat traseul Barfußpfad (traseul desculț), conceput pentru stimularea tălpilor prin contact direct cu diferite suprafețe naturale – un adevărat masaj reflexogen în aer liber. La final, am revenit în bazin pentru încă două circuite revigorante.. Cerul era acoperit de nori, iar soarele ieșea doar din când în când, aducând câteva minute de căldură înainte ca vântul să revină în forță.
Parcul era pustiu – și nu e de mirare! În grădina cu plante aromatice de lângă parc, vântul bătea atât de tare încât nu am reușit să fotografiez nicio floare. Pe câmp, o familie cu două fetițe încerca să ridice un zmeu, dar vântul era prea puternic chiar și pentru asta.
La întoarcere, ne-am oprit să admirăm florile – maci superbi, flori sălbatice minunate și rondouri cu stânjenei, cam trecuți, dar încă fermecători. Am ajuns acasă epuizați, nu atât de la mers, cât de la lupta cu vântul. Ne-am odihnit toți trei și am decis să amânăm prânzul pentru mai târziu, iar cina să o celebrăm a doua zi.
Pe la ora 16, ne-am apucat să gătim un prânz cu inspirație spaniolă. A fost delicios! Rețetele urmează în episodul viitor 😊