O dimineață italiană, acasă

Ne-am trezit cu dorința unei dimineți senine, visând la o cafea aburindă pe terasă, înconjurați de liniștea aceea rară care se așază doar în iunie. Dar cerul s-a închis ca o carte neterminată, iar vântul a început să răsfoiască grădina cu degete reci. Nu ne-am lăsat tulburați. Planul fusese creionat cu o zi înainte, iar călătoria în trei acte prin gusturi și amintiri urma să înceapă în dimineața aceasta. Italia nu a fost o destinație, ci o stare de spirit - pe care am lăsat-o să ne umple casa, în ciuda norilor de afară.
Masa noastră din sufragerie, așezată lângă fereastra sudică ce dă spre grădină, s-a transformat azi într-un colț de amintire și răsfăț. Am întins fața de masă primită cu ani în urmă, în Piombino, de la gazda noastră din acea vacanță — albă, cu broderie delicată de frunzulițe albastre și margini de dantelă fină, însoțită de șervete asortate. Am scos din vitrină serviciul de mic dejun din porțelan subțire, cu flori albastre, aurii și argintii, fragil și elegant, păstrat pentru momente speciale.
Pentru un plus de atmosferă, am aprins o lumânare lângă vaza cu bujori, tăiați proaspăt din grădină. Nu a fost nevoie de mai mult. Totul era deja acolo — lumina, amintirea, răsfățul.
Am aranjat platourile cu grijă, fiecare cu rostul și farmecul lui. Pe cel dulce, două cornetto-uri cu cremă de fistic, moi și parfumate, alături de două brioșe calde. Eu mi-am uns brioșa cu miere de lavandă și miere de castane – una cu parfum de flori mov răsfățate de soare, cealaltă cu gust adânc, de coajă arsă și pământ cald. Helmut a ales mierea de salcâm, cu ecou de ciorchini albi și cer senin.
Platoul sărat a adus un contrast binevenit — felii de pepene galben, reci și dulci, învelite în prosciutto crudo, alături de bucăți de pecorino cu rucola (o brânză densă, străbătută de firicele verzi, cu o notă ușor picantă, vegetală, care a echilibrat totul cu discreție).

Leo, bineînțeles, s-a așezat și el la masă, pe scaunul lui, așa cum face de fiecare dată. A primit farfurioara cu bunătăți pregătită special pentru el și o feliuță de prosciutto, pe care a acceptat-o cu acea bucurie calmă și sigură, obișnuit fiind să fie tratat ca parte din familie.
Cafelele ne-au însoțit firesc. Eu am băut un espresso doppio, intens și adânc. Helmut și-a făcut un espresso macchiato, cu spumă de lapte care i-a domolit tăria. În fundal, muzica italiană curgea ca o prelungire a dimineții — Toto Cutugno, Zucchero, Gianna Nannini, Eros Ramazzotti, Laura Pausini, Adriano Celentano. Fiecare voce aducea cu ea o bucată de amintire, o piațetă, o coastă de mare, o emoție.
Helmut zâmbea din spatele ceștii, iar eu știam că simțea același lucru — că ne-am oferit un dar. Nu mare, nu rar, dar prețios.
Pe masă, flacăra lumânării pâlpâia ușor, aruncând umbre calde peste cești. Dinspre geam, lumina dimineții trecea prin perdeaua de cristale și se împrăștia în sclipiri fine, ca niște reflexe de apă. În aer plutea miros de cafea și muzică italiană. Era Italia noastră, aici și acum — nu o replică, ci o trăire.
După ce am strâns masa, ne-am mutat în salon și ne-am lăsat în canapelele moi, continuând parcă să visăm la Italia. Încă purtam în noi gustul cafelei și ritmul muzicii, care se stinsese încet în fundal.
Butonând telecomanda, fără vreo intenție clară, am dat peste un concert Verdi — Quattro pezzi sacri. A fost ca o cireașă pe tort. S-a potrivit perfect cu tema micului nostru dejun italian.
Acum ne pregătim de o plimbare. După atâta răsfăț, puțină mișcare nu e doar binevenită — e chiar necesară. 

Ne-am propus să mergem în Parcul Simțurilor, cu bazinul Kneipp și traseul pentru mers desculț. E exact ce ne trebuie ca să ducem starea de bine mai departe, în mijlocul naturii - voi reveni cu detalii 😀 (updata aici)