Am început cu ziua Ralucăi, urmată imediat de ziua lui Helmut, iar în a doua duminică a lunii, țările vestice – inclusiv Germania – celebrează Ziua Mamei. Așadar, noi o ținem tot într-o sărbătoare!
Pentru zilele de naștere, am ieșit la restaurant – după-amiezi frumoase, cu râsete, povești și mâncăruri și deserturi delicioase.
Pentru zilele de naștere, am ieșit la restaurant – după-amiezi frumoase, cu râsete, povești și mâncăruri și deserturi delicioase.



Iar de Ziua Mamei? Florile și urările de bine au venit la timpul lor, însă vom sărbători abia mâine, pentru că am așteptat ca Adela să se întoarcă din Atena — ne-am dorit să fim toate împreună.
Fetele mele au venit cu o idee minunată: o zi de SPA & Wellnees, pentru noi, fetele. Ne așteaptă o experiență de vis la Therme Erding, cel mai mare centru SPA din lume! Masaje relaxante, saune, piscine, tratamente cosmetice, măști hidratante, peeling – tot ce ne trebuie pentru o zi de răsfăț absolut.
Luna mai e, fără îndoială, luna în care celebrăm viața, familia și micile plăceri care ne fac zilele mai frumoase. 🌸✨
Și pentru că postarea e programată, iar noi suntem deja aici, învăluite în arome de eucalipt și sunete liniștitoare, vă trimitem un gând bun și vă dorim o duminică minunată, oriunde v-ați afla și orice ați face! Bucurați-vă de clipa prezentă și încercați să obțineți ce e mai bun din ziua de azi – pentru voi, pentru sufletul vostru. 💛
PS: Nu uitați să mergeți la vot!
Fetele mele au venit cu o idee minunată: o zi de SPA & Wellnees, pentru noi, fetele. Ne așteaptă o experiență de vis la Therme Erding, cel mai mare centru SPA din lume! Masaje relaxante, saune, piscine, tratamente cosmetice, măști hidratante, peeling – tot ce ne trebuie pentru o zi de răsfăț absolut.
Luna mai e, fără îndoială, luna în care celebrăm viața, familia și micile plăceri care ne fac zilele mai frumoase. 🌸✨
Și pentru că postarea e programată, iar noi suntem deja aici, învăluite în arome de eucalipt și sunete liniștitoare, vă trimitem un gând bun și vă dorim o duminică minunată, oriunde v-ați afla și orice ați face! Bucurați-vă de clipa prezentă și încercați să obțineți ce e mai bun din ziua de azi – pentru voi, pentru sufletul vostru. 💛
PS: Nu uitați să mergeți la vot!
🙂 Bun îndemn.
RăspundețiȘtergereSa speram ca cei care merg la vot vor pune si stampila acolo unde trebuie!
ȘtergereDe, alegerile astea au fost un referendum, de fapt. Acum cinci ani au fost un recensământ. Dar rezultatul recensământului de atunci ne pune problemele de azi.
ȘtergerePrezența mare înseamnă un rezultat statistic mai bun. Românii se mobilizează de obicei la turul doi. Au făcut-o și acum, cum au făcut-o și nemții ultima dată.
Schimbarea despre care vorbesc toți este însă problematicii, sistemul este foarte inert și rezistent la mijloacele democratice. Gică ar fi abandonat însă democrația, ceea ce era groaznic. I-am făcut pașaport nepoțelului de câteva luni.🙂 Just in case.
Vom vedea ce se va mai întâmpla.
Vă urez o noapte minunată.
Nu stiu la ce te referi la "asa ca nemtii" ....În Germania, alegerile federale pentru Bundestag nu necesită un al doilea tur de scrutin, deoarece sistemul electoral combină votul direct și reprezentarea proporțională. In Germania nu masele largi aleg Cancelarul sau Presedintele. Aici noi alegem doar partidul de guvernamant. Si mi se pare mult mai logic. Oricine ar fi la putere, daca nu e sustinut de un partid dau o coalitie, atunci nu are niciun cuvant de spus, nu are nicio putere....
ȘtergereDaca te referi la participare, atunci da, alegerile de anul acesta au avut o "prezență record de 82,5%", cea mai mare din 1990 până în prezent. Dar repet, la nemti nu exista "al doile tur de scrutin".
Da...nimeni nu stie ce va urma....Vom trai si vom vedea....Europa sta pe un butoi cu pulbere, dar...nici in Asia nu e mai roz! America "fierbe"... Intreaga Planeta "coace"...
O saptamana buna, Florin! Sa auzim numai de bine!
Mă refeream la acea prezență de excepție care a blocat AfD. Numai bine și dvs.
ȘtergereAFD nu a fost blocat... Este a doua mare putere politica in Germania.
ȘtergereDar alegerile le a castigat CDU/ CSU. Fara majoritate... Au facut coalitie cu SPD pentru a putea guverna. Ce s a intamplat insa in premiera, a fost ca la primul vot in parlament, cancelarul nu a primit votul de incredere! Asa ceva nu s a mai intamplat niciodata! Teoretic, acest vot ar fi fost doar o formalitate...Prima reactie a fost ca probabil vor avea loc noi alegeri insa.... dupa discutiile din culise, s a trecut la a doua votare si pana dupa-amiaza Cancelarul a fost votat.
Mulțumesc pentru explicații.
ȘtergereCred ca in majoritatea tarileor europene, partidele radical dreapta sunt puternice...
ȘtergereO duminica minunata si parfumata, impreuna cu dragele tale!
RăspundețiȘtergereO luna a sarbatorilor suna foarte bine, iar mozaicurile sunt incantatoare!
Pupici!❤️😘
Acum ne am intors...a fost superb!
ȘtergereAcum in pat! Inotul , masajele, saunele si baile termale ne au epuizat.. Sună paradoxal, nu-i așa? 🥴🤗😂🫶🏻 Noapte buna Suzana draga!
Deloc! Insa genereaza cea mai placuta oboseala!
ȘtergereNoapte buna!❤️😘
Asa este 💓
ȘtergereBuna dimineata, Suzana draga! Un start bun in noua săptămână! 😘🤗
What a joyful and rejuvenating way to celebrate May—surrounded by family, laughter, and a well-deserved day of pampering at Therme Erding; it truly sounds like a celebration of life in every sense!
RăspundețiȘtergereThank you so much for your warm words and wishes. I wish you a great start to the new week!
ȘtergereMeritaţi aşa răsfăţ şi mă bucur pentru tine că ai fost cu fetele tale! Să-ţi fie toate aşa cum le-ai planificat! Te pup!
RăspundețiȘtergereMultumesc Potecuta draga.
ȘtergerePupici. Un start bun in noua saptamana 😘🤗
Să ai în continuare parte de luni ale răsfăţului, chiar dacă sărbători nu pot fi în fiecare lună! 🤗😘
RăspundețiȘtergereMultumim Vero draga! Ma gandesc insa ca daca ar fi sarbatori in fiecare luna...poate nu ne am mai bucura asa ca acum 🤗
ȘtergereDin nou, ajungând târziu în căsuța ta online, am inceput de la cea mai recentă "intrare", deci știu că ați avut parte de un răsfăț veritabil, in ciuda accidentului la degețel. Sper că la această oră a trecut și amintirea cu "buba". 😊💗
RăspundețiȘtergereZile frumoase îți doresc, Carmen dragă! Îmbrățișări și pupici de la quattro pentru trio! 😘🐾💕🌹💞🍀💗☕
"buba" va dura...ca intre degete se vindeca greu. Mai ales ca si a ras un strat de piele....pe care nimeni nu a indraznit sa il decupeze...Nu se mai lupeste, deci se va usca si vindeca dedesubt.
ȘtergereDar primele doua saptamani din mai au fost pline si foarte frumoase.
Pupici si imbratisari, multumim pentru gandurile bune. Urari d bine de la trio pentru Quattro cu drag 😘🤗🫶🏻🐾💞🥰