Memento mori

Mai e doar o lună până la concediul de vară, pe care îl vom petrece la fel ca anii trecuți, pe malul Mării Adriatice. Ar trebui să fie o perioadă de entuziasm și planuri, însă anul acesta plecarea noastră va purta o umbră de tristețe...
Acum un an, chiar în ziua aceasta, ne-am întâlnit la restaurant cu foștii noștri vecini – Reinhard, Magdalena și cățelușa lor, Molly. Le-am povestit că urma să plecăm la mare în concediu, iar ei și-au exprimat dorința să ni se alăture. Au reușit să găsească un bungalow vecin cu al nostru, iar la sfârșitul lunii iunie am pornit împreună spre mare. A fost o săptămână plină de povești, plimbări, râsete și nopți târzii încărcate de voie bună. Am trăit acele momente fără să ne gândim că timpul poate fi nemilos, că unele amintiri vor rămâne doar amintiri...
Ieri, l-am condus pe Reinhard pe ultimul său drum. Cu doar două zile înainte de ziua lui, s-a stins, lăsând în urmă o familie îndurerată...
Vara aceasta va fi la fel și totuși diferită... Valurile vor continua să mângâie țărmul, zilele vor fi însorite, briza caldă va purta mirosul sărat al mării, iar serile vor fi scăldate în lumina blândă a apusului. Vom regăsi aceleași peisaje familiare, același ritm tihnit al vacanței, dar Reinhard nu va mai fi acolo să le vadă, să le simtă, să le trăiască alături de noi...
Ne vom gândi la el, la timpul petrecut împreună, la amintirile care ne-au legat. Vom păstra un moment de reculegere, vom aprinde o lumânare și poate, cumva, prin noi, va simți marea, nisipul, serile lungi și atmosfera tihnită a acelor cine împărtășite odinioară...